Prin dureri spre bucurie

În ultimele luni am experimentat multe. Am trecut prin diferite stări: nemulțumire, silă, cârtire, nepăsare, egoism, ură, dragoste, căință, iertare, autocunoaștere și multe altele.

Pentru o vreme l-am urât pe Dumnezeu. Recunosc, nu Îl mai suportam, nu suportam să Îi aud Numele și cum alți mincinoși vorbeau de dragostea Lui și nu o arătau. Toți erau o dragoste vorbită, dar cine eram eu să îi judec; nu eram prea diferit de ei, îl uram pe Dumnezeu.

Îl uram pe Dumnezeu și mă întrebam de ce îngăduie nefericire și neîmplinire. Oare nu fac bine ca Îl iubesc? Nu fac bine că Îl propovăduiesc pe unde merg? Nu fac bine că mă duc la biserică? Nu fac bine că încerc să fiu o lumină? Mai târziu mi-am dat seama cât de fariseu eram. Atâtea întrebări, atâția oameni care în loc să se ridice se doboară reciproc. Ne mai așteptăm ca Dumnezeu să ne răspundă când, de fapt, în loc să căutăm căile Lui, căutăm binele nostru pe căile Lui. Niciodată nu vei fi împlinit căutând ceea ce vrei tu și ce ți-e ție de folos în căile Domnlui. Dacă ai pornit în slujba Lui ești în serviciul altora, trebuie să faci ceea ce ai vrea să ți se facă ție. Ăsta e Dumnezeu : altruist, darnic, iubitor, Cel căruia îi pasă. Nu va fi ușor. Niciodată un lucru frumos și de preț nu va fi ușor de obținut. Va trebui să mai rabzi, să lupți, să cazi, dar să te ridici, pentru că merită.

Eu am răbdat mult. De multe ori mi-a venit să mă lepăd de El, să plec în lume, să cânt și eu ca toți, să prestez servicii doar pentru bani, să ajung undeva cu viața mea, pentru că sunt slab, pentru că vedeam cum alții mai tari decât mine, pot. Am potențial și voință, dar nu am căi, mijloace... Dumnezeu ne pregătește fiecăruia drumul, unii îl avem mai bătătorit de părinții noștri, alții îl avem mai noroios datorită ploilor continue din viața noastră, alții cred că e pavat, dar merg pe un drum greșit. Drumul pe care Dumnezeu ni-l pune în față e "Drumul crucii", nu multă lume e în stare să meargă pe el, eu, de unul singur nu sunt. În disperarea mea Dumnezeu mă ajută și nu mă lasă și ăsta e cel mai minunat lucru.

M-am întrebat de ce Dumnezeu îngăduie durere, arsuri și alte necazuri peste mine. La un moment dat am zis, oare merită? 

A meritat și încă merită să rabd. Dumnezeu mi-a dat prin cicatricile mele mijloace de a-i ajuta pe alții. Nu poți știi ce simte un flămând dacă nu ai fost flămând, nu știi ce simte un depresiv dacă nu ai fost depresiv, nu știi ce înseamnă viciu dacă nu ai avut vicii, nu știi ce înseamnă să fii părăsit dacă nu ai fost părăsit, nu poți ajuta oameni care trec prin stări și momente prin care tu nu ai trecut.

Dumnezeu a îngăduit și îngăduie să trec prin multe, dar mă bucur că prin cicatricile mele alții văd cât de bun e Domnul. Nu sunt cel mai creștin, sunt sub mediocritatea creștinului de rând. Nu mă duc în fiecare duminică la biserică, dar Îl iubesc pe Dumnezeu cu toată inima mea și l-am descoperit mai intim acolo, la ușa inimii mele, nu în biserică. 

Am fost judecat și voi mai fi. Prima dată când am fost judecat am vrut să renunț la a mai scrie pe blog și am renunțat. Timp de 6-7 luni nu am mai scris, dar Dumnezeu a îngăduit să folosesc scrisul ca mijloc de propovăduire, momentan.

Ăsta sunt eu, un om cu defecte, calități, mă dau rotund deși sunt pătrat uneori, mai sunt și egoist câteodată, dar întotdeauna mă lupt să fiu mai bun.

O zi frumoasă să ai, plină de zâmbet și fericire!